🔭 Lansare Raport: 4 Viitoruri ale Muncii în România 2030
Sezonul 6 din seria de Gândire Strategică: evenimente și resurse despre decizii mai bune pe mai departe, în diferite contexte 🧭
Bună dimineața,
Continuăm seria de Gândire Strategică cu o întâlnire specială: lansarea în premieră a raportului 4 viitoruri ale muncii în România 2030, creat de invitata mea Raluca Păduraru.
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la adopția AI în companii (5,2%), cât și la competențele digitale ale populației (27,7%). Mai puțin de 0,5% din PIB merge spre cercetare și dezvoltare, sub state ca Bulgaria. În același timp, investițiile străine au crescut cu 57% într-un singur an, 82.000 de profesioniști din diaspora s-au repatriat, iar companiile românești care au adoptat AI raportează creșteri masive de eficiență.
Aceste cifre spun o poveste contradictorie. România e simultan pe ultimul loc și în avangardă. Are cel mai scăzut nivel de adopție AI din UE, dar și startup-uri care atrag sute de milioane de dolari. Viitorul nu e încă scris. Dar dacă vrem să-l scriem în avantajul nostru, trebuie să avem o strategie. Așa s-a născut raportul 4 viitoruri ale muncii în România 2030, pe care Raluca îl va prezenta în premieră în cadrul acestei noi sesiuni din seria de Gândire Strategică.
Dincolo de a prezenta concluziile raportului, Raluca va construi împreună cu participanții o hartă a posibilităților: de la Vara superputerilor (în care echipele om-AI redefinesc munca) la Iarna digitală (în care automatizarea depășește capacitatea de adaptare).
Sesiunea combină date proaspete cu exerciții de reflecție strategică: fiecare participant va pleca cu o imagine clară a riscurilor și oportunităților prezente în toate viitorurile explorate și cu o serie de acțiuni concrete pe care le poate începe imediat.
Detalii
Coordonate: vineri, 3 aprilie, 12:00-13:00
Online pe Zoom. Participarea e gratuită
Locuri limitate pentru participare & interacțiune live
Raluca Păduraru este strateg în AI fluency și futures of work, cu 17 de ani de experiență în leadership operațional, iar în ultimii 2 ani s-a specializat exclusiv pe adopția AI în organizații: a livrat 800+ ore de workshop-uri și sesiuni de strategie, a construit metodologii proprii validate în teren și a coordonat inițiative care au influențat direct munca a mii de oameni.
Lucrează la intersecția dintre educație, foresight și tehnologie și construiește AI Agency organizațional, unde agency = discernământ + acțiune.
Este Certified Foresight Practitioner (TFSX), membru al Association of Professional Futurists, co-fondatoarea Upvance Global și fondatoarea AIResponsabil.ro.
A publicat o cercetare originală despre integrarea AI în organizațiile românești și acum publică un raport de foresight strategic dedicat pieței muncii din România. Acesta include scenarii ancorate în date, competențe validate cross-scenariu și strategii acționabile, pentru lideri, decidenți și profesioniști.
Pe curând!
Bülent
Serie găzduită de Bülent Duagi · Portfolio · LinkedIn · Youtube
Bülent ajută oamenii, echipele și companiile să își păstreze relevanța pe următorii 10+ ani în business, oferind consultanță și facilitare pe proiecte cu miză mare la intersecția dintre business, tehnologie și organizare. Pasiunea lui pentru a ajuta companiile să își adreseze cele mai dificile și critice provocări de business și organizaționale s-a tradus într-un track record de 100+ inițiative strategice în cei peste 16 ani de experiență.
El este un cross-pollinator în ecosistemul profesional românesc, dezvoltând comunități precum Product Makers România, Leaders in Tech, IAF România și altele. Construiește activ viitoruri mai bune în țară, prin inițiative precum Better Futures România, GandireStrategica.ro și ca profesor asociat la FABIZ, ASE.

