🧭 Când joci ofensiv sau defensiv, în business și în șah? ♟️
Seria de Gândire Strategică: evenimente și resurse despre decizii mai bune pe mai departe, în diferite contexte
1. Invitație la o nouă sesiune de sharing
Gândirea strategică este despre a lua decizii mai bune despre ce faci pe mai departe în diferite contexte. O lentilă prin care ne putem la aceste decizii este dacă ele duc la mișcări ofensive sau defensive.
Mișcări ofensive din sfera: a iniția, a crește, a extinde. Mișcări defensive din sfera: a menține, a stabiliza, a proteja.
Te invit la o nouă întâlnire conectată cu lumea șahului, în care vom explora alături de Christiansen Sava întrebarea Când joci ofensiv sau defensiv, în business și în șah? printr-o serie de exerciții interactive și analogii între decizii din contextul jocului și cele din context de business.
Christiansen este antrenor de șah, co-fondator al Clubului de Șah Hannibal București și are o vastă experiență de a pregăti echipe și jucători pentru a câștiga medalii la competiții naționale și europene. Pe lângă a pregăti atleți care vor să obțină un grad ridicat de performanță, el este pasionat de a ajuta oamenii să se dezvolte personal prin șah.
Am avut bucuria să povestim cu el la o întâlnire anterioară din seria de Gândire Strategică, pe tema Cum aplici principii de șah pentru decizii de business?
Ca și atunci, se anunță o sesiune inedită, în care vom înțelege mai bine atât lentila ofensivă & defensivă, cât și aspecte de potrivirea ca timing a deciziilor pe care le luăm. Vom încheia astfel al treilea sezon din serie, urmând să reluăm întâlnirile la începutul noului an 🥂
Te aștept,
Bülent
Coordonate: luni, 16 decembrie, 12:00-13:30
Online pe Zoom. Participarea e gratuită, ca de obicei
2. Resurse: Workshop foresight - 4 scenarii de colaborare între oameni și AI
Vinerea trecută am lucrat intens cu o parte dintre voi la atelierul despre scenarii de colaborare. Iată câteva resurse pentru cine e curios despre ce a fost vorba:
Planșa Miro de introducere
Cele 4 scenarii folosite în workshop (sursa: Futures Platform)
Postarea pe LinkedIn în care am sumarizat cele 4 scenarii
Scenariile sunt forme de storytelling ce descriu posibile viitoruri în jurul unui subiect de interest (în cazul nostru, acesta a fost ”colaborarea oameni-AI)
În strategic foresight, ele sunt modelate pe baza a 2+ axe de incertitudine
Poți vedea aici un exemplu cu 2 axe de incertudine din workshopul anterior de foresight în jurul întrebării ”Cum ajuți un elev să decidă la ce liceu să meargă?”)
Scenariile folosite în workshopul de vineri au fost modelate de către cei de la Futures Platform pe baza a 4 axe de incertitudine
Această descriere a posibilelor viitoruri sub formă de scenarii te ajută să explorezi și să anticipezi ce s-ar putea întâmpla - de exemplu, să evaluezi probabilitatea unui anumit scenariu, să identifici implicații de rang 1, 2 sau 3 ale scenariului respectiv
Această explorare a posibilelor viitoruri poate să îți informeze decizii și acțiuni de pregătire pe care le poți face pe termen scurt, mediu, lung și foarte lung
Seria de Gândire Strategică este un demers pe care l-am pornit pentru a face gândirea strategică mai accesibilă și mai practică pentru oricine este interesat să ia decizii mai bune pe mai departe, în diferite contexte.
Gazdă a seriei: Bülent Duagi, consilier pe strategie pentru CEO de companii Tech.